Ziua mitingului. Toata suflarea tarii s-a uitat la televizor. Totusi nimeni nu prevedea amploarea maniei prezidentiale. Comentariile se opreau undeva in zona „hai sa facem rost de scandare de pe net, sa ne-o punem ton de apel” :). Ma refer, desigur, la celebrul deja indemn „iesi afara, javra ordinara !”.
La 18.30, vorbind cu un amic din SPP, mi-a spus ca 5 politisti au fost „saltati” discret, pentru ca ar fi avut armament la ei. Am inceput sa intreb in stanga si-n dreapta. Nimeni nu stia de asa ceva. Ajunsesem sa cred ca poate am inteles eu gresit.
A 2-a zi dupa miting. Blaga anunta public faptul ca unii politisti au fost inarmati.
In zilele urmatoare, evenimentele se deruleaza cu o rapiditate uluitoare si se umfla sub ochii nostri aidoma unui aluat lasat la dospit.
Imediat dupa miting, blogurile au fost umplute de comentarii – Iliescu a fost de vina.
Cristoiu : lovitura de stat pusa la cale de Blaga, mogulii, opozitia; Basescu face paralelismul cu mineriada; Rom. Libera : Iliescu i-a incitat pe revolutionari.
Tapalaga, la Nasul : rusii au interes in revolte armate in Romania; Radu Moraru emite teoria conspirationista maxima: Cotroceni e in sect. 5. Vanghelie putea sa-l prinda pe Basescu in ambuscada, asa ca bine ca presedintele n-a fost in Palat (!).
In Curentul apare un art. despre SOV care-l ameninta cu moartea pe TB, iar SPP si Parchetul trebuie sa se autosesizeze.
Avem deja toate ingredientele, in crescendo : mineri, comunisti, rusi, moguli. Si Vanghelie, pe persoana fizica. 🙂
Adaugam declaratia lui Fota, consilier prezidential (28 sept) :”exista temeri cu privire la folosirea presei in interes antinational”
Sindicalistul Costin avertizeaza despre eventuale restrangeri ale libertatilor individuale.
In final, ies principalii purtatori de imagine, liderii : Udrea, Boc si Voinescu (in numele partidului). A se observa un crescendo si pe acest palier, al importantei : de la anonimii postaci si ziaristii, la conducerea PD-L.
Intorcandu-ne la cei 5 politisti. Se pune intrebarea : ce rol ar putea avea ei intr-o strategie ulterioara, venita dinspre putere ?
Mai multa lumina poate aduce legea, care spune clar :
Art. 4.
Prevederile art. 3 nu pot fi interpretate sau folosite in scopul restringerii sau interzicerii dreptului de aparare a unei cauze legitime, de manifestare a unui protest sau dezacord ideologic, politic, religios ori de alta natura, garantate prin Constitutie sau legi. Nici o persoana nu poate fi urmarita pentru exprimarea libera a opiniilor sale politice si nu poate face obiectul unei imixtiuni in viata sa particulara, in familia sa, in domeniul sau proprietatile sale ori in corespondenta sau comunicatii, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputatiei sale, daca nu savirseste vreuna din faptele ce constituie, potrivit prezentei legi, o amenintare la adresa sigurantei nationale.
Care sunt faptele la care se face referire in art. precedent ? Pai ne explica alt articol al legii :
k) sustragerea de armament, munitie, materii explozive sau radioactive, toxice sau biologice din unitatile autorizate sa le detina, contrabanda cu acestea, producerea, detinerea, instrainarea, transportul sau folosirea lor in alte conditii decit cele prevazute de lege, precum si portul de armament sau munitie, fara drept, daca prin acestea se pune in pericol siguranta nationala;
Mai pe scurt, ar putea fi asa : daca vrei cu tot dinadinsul sa-i scoti pe unii vinovati si – cu ocazia aceasta – sa mai si ingradesti niste drepturi, sa tai niste capete si sa pui la colt oponentii, ce-ti trebuie ? Unii care-au incalcat legea. In caz ca nu-i ai, gasesti unii. Pe principiul – avem forma, cu ce o umplem ?
Intrebare pentru Traian Basescu. Retorica, desigur : ideea suspendarii chiar va provoaca atatea frisoane ?

Anunțuri