Cand liderii sindicali devin prizonierii propriului show

Marica mi-e simpatic. Dar e corect ca si-a depus (simbolic sau nu) demisia. Poate invata o lectie.
Acum doua seri a intrat – pe ultima suta de metri – prea mult in propriul show.
S-a vazut de cum a iesit sa le vorbeasca protestatarilor ca facuse o mica regie cu Ialomitianu, un “imi dai ca sa-ti dau”.
A jucat sceneta cu „va da stimulentele doar pe august”. E clar ca ministrul il pusese sa promita initial doar asta, sa vada daca oamenii musca momeala.
Altfel nu se explica de ce dupa doar 30 de sec. a zis ca Ialomitianu cedeaza si accepta si pe luna septembrie.
Nu trebuie sa fi participat in viata ta la o negociere ca sa-ti dai seama ca nu se obtine nimic in plus intre doua clipiri de ochi.
Apoi a fost faza incalificabila – pentru un lider de sindicat – a manipularii si conditionarii, pe fondul emotional si de oboseala, in sensul indemnarii oamenilor la presiuni pentru noua lege a salarizarii.
Manifestantii erau dusi de val ca iau stimulentele si erau in stare sa accepte orice. Nu le-a explicat ca prin legea propusa isi amaneteaza viitorul. Aceasta consfinteste salariile diminuate cu 25%.
Au urmat “incalziri” ale “publicului”, ca pe scena – “vreti sa vina ministrul ? Nu va aud ! Vreti, chiar vreti ? Uite (rapait de tobe)… vi l-am adus !”
Din tot tabloul (Marica agitat-victorios, ministrul urcat pe scaun, salariatii dusi de valul sperantei) mai lipsea doar indemnul sindicalistului : “toata lumea manutele in aer !”
Marica s-a implicat, dar ceva s-a intamplat la final. Cum ziceam, a devenit victima propriului statut de star, de erou al momentului. Nu e de condamnat el pentru ca ministrul si-a incalcat cuvantul. Ci pentru ca a intrat intr-un joc cu reguli facute de altul.
Si tot degeaba, ca nu s-au ales cu nimic.
Nu ca e Boc vanjos si inflexibil.
Dar ar fi insemnat ca trec peste ordinul comandantului. Care a spus : fara stimulente ! Si daca a zis… cine sunt ei sa-l contrazica ? Acest drept il are doar el insusi. 🙂
P.S. Pacat de efortul si buna-credinta a celor care-au protestat. Si bravo lor ! Macar au dat un impuls si altora si-au demonstrat ca pasivitatea mioritica nu ajuta cu nimic. Presiunea populara se dovedeste necesara intr-o tara in care pana si ciocolata aruncata-ntr-o doara pe fereastra masinii de catre d-na Udrea a devenit un exemplu de generozitate. Boc e in stare acum sa reduca si numarul respiratiilor pe minut. I se pot parea in exces si nesimtite. Tocmai bune de impozitat si diminuat cu 50%.